RADU Grama-Rump

Lica Mica Soparlica

Era o nebunie in fiecare dimineata, iti era mai mare dragul sa te trezesti, abia asteptai sa treaca noaptea si sa vina o noua zi in care sa o poti vedea pe soparlica Lica Mica. Cred ca nici nu am apucat sa ma spal pe fata ca am si iesit din casa in cea mai mare graba...insa mare mi-a fost mirarea cand pe balta nu era nimeni, nici admiratori, dar nici Lica Mica care ne canta, dansa si ne bucura in fiecare dimineata. Surprins de ceea ce vad, m-am mai frecat inca o data la ochi, dar la fel, nu era nimeni, balta era goala...Ne-mai suportand starea asta de nestire, am plecat in graba spre Micutul Bro'sa-l intreb daca nu cumva stie el ce s-a intamplat cu Lica Mica, insa nici el nu stia nimic. Am tot intrebat in stanga si-n dreapta, dar nimeni nu stia nimic de biata dansatoare.Si asa trecu o zi fara sa stim ce s-a intamplat cu scumpa si draga noastra soparlica. Toata lumea era trista si suparata si nu faceau decat sa stea pe ganduri si sa se intrebe unde poate fi Lica. A doua zi de dimineata m-am trezit la fel, curios de ce se intampla, dar nimic...balta tot goala si lumea la fel de suparata. Insa mare ne-a fost uimirea...cand...pe la orele amiezii cine credeti ca apare cu gura mare plina de chiuieli si veselie? LICA MICA SOPARLICA!...care dansa si chiuia de te surzea...iar primul ei gest a fost acela de a se arunca in mijlocul baltii si incepu sa danseze sa cante sa topaie...Insa noi toti stateam uimiti si ne holbam unul la altul neintelegand ce se intampla...insa ea canta si dansa fara nici o problema, plus ca ne indemna si pe noi la dans...spunand: "haide-ti fratilor la dans ca viata e frumoasa si merita traita din plin!" Insa noi eram si mai tare blocati. Dupa ce se mai linisti putin apriga noastra dansatoare, mi-am luat inima-n dinti si am intrebat-o ce s-a intamplat, cum de a disparut asa din senin si de ce? La care ea se opri, isi trase putin sufletul si incepu a ne povesti!

-Ei dragilor...mare napasta s-a abatut asupra mea!
-Asa cum ma stiti voi de curioasa, acum doua zile am zarit pe marginea lacului un baietel care tot arunca cu un bat in lac...nestiind ce face m-am tot apropiat de el..cu mare grija...m-am uita la el, el s-a uitat la mine si asa cateva secunde bune, pana cand baiatul si mai curios decat mine a dat sa ma prinda! Abia cat ca am apucat sa ma-ntorc si sa o au la fuga, cum am si simtit ca ma prinde de coada....in acel moment am crezut ca mi-a venit sfarsitul! Insa s-a intamplat ceva foarte groaznic!
-Mi s-a rupt coditaaaaaaaaaaaaaa.....
Da!
-Baietelul a ramas cu codita mea in mana, iar eu am fugit de am crezut ca ia foc tot iazul in urma mea! Crezand ca de aici imi vine sfarsitul, nemai avand codita, nu mai puteam sa va mai dansez si sa va mai cant in fiecare dimineata, iar acest gand ma intrista foarte tare...Asa ca singurul lucru care imi mai ramanea de facut, era sa-mi iau lumea-n cap si sa plec cat vad cu ochii. Dar pe drum, din fericire, m-am gandit ca ar fi bine sa trec pe la batrana Bufnita si sa-i cer cateva sfaturi: unde si incotro sa o apuc. Bine-nteles ca batrana Bufnita m-a intrebat de ce sunt asa de trista si nu in ultimul rand de ce vreau sa plec? I-am povestit eu ce am patit, cum am ramas fara coada si ca in situatia asta nu am sa mai pot dansa pe balta etc, etc...La care batrana Bufnita cazu' pe spate de ras si radea in continuare de ma facea sa ma simt si mai prost fata de cum ma simteam! Ei, in acel moment chiar nu ma mai interesa in ce parte o luam ...si am pornit la drum foarte, foarte suparata! Nu am apucat sa fac 10 pasi, ca am si auzit glasul bufnitei:
-Stai! Nu are rost sa pleci in lume fara insa sa stii un lucru deosebit de important!
-Care?
-Pai...hu hu...din cate stiu eu, voi soparlele, aveti mare noroc cu coada voastra!
-Adica cum? Ce vrei sa zici?
-Pai pe vremuri cand eu eram o bufnita tanara si inca mai vedeam, obisnuiam sa vanez soparle, dar niciodata nu am avut noroc din cauza cozii voastre...adica...hu hu.. de fiecare data cand prindeam o soparla ramaneam cu coada in ghiare!
-Cred ca minti bufnita Batrana!!
-Pentru ca eu nu am vazut pana acum nici o soparla fara coada!
-Esti o bufnita batrana si mincinoasa!
-Nu draga mea, zice Bufnita! Tu...nu stii un secret!
-Care anume? Hai sa vad cu ce incerci sa ma mai pacalesti?
-Pai uite draga mea, voi soparlele aveti un mare noroc cu coada voastra...
-Iar...hai spune odata, sau inca nu stii cu ce sa sa mai minti?
...Mda..spune bufnita Batrana...bu hu hu...norocul vostru este...cum spuneam...este ca aveti o coada magica!
-Cuuummmm???? Pe asta chiar nu o mai cred! Tipa soparla in gura mare.
-Vrei sa spui ca acum eu am o coada magica? Da, este magica, este invizibila dupa cum vezi...uite coada...nu-i coada!!!!
-NU draga mea, intervenii batrana Bufnita! De cate ori ramai fara codita iti va creste alta noua la loc!
-Ei nebunie...pe asta chiar nu o mai cred! Si se enerva micuta soparlica si o lua la goana prin tufisuri...plangand si amarandu-se la gandul ca nu va mai putea dansa si canta fara codita.
Spre seara, franta de oboseala soparlica noastra se aseza intr-o crapatura de pamant si adormi!
Dis de dimineata...sa vezi si sa nu crezi! Avea coada! Nu-i venea sa creada, avea impresia ca viseaza...si-o mangaia, si-o saruta, si-o strangea in brate de fericire. Drept motiv pentru care nemai suportand fericirea a inceput sa danseze si sa cante:

"Coada-i noua ssssi lucioasssa,
NU-i sssubtire sssi nici groasssa
Azi eu cant sssi-sss bucuroasssa!
Maine joc la mine-acasssssssa!
Urraaa...urrrraaaa....tra la la...

Si asa a ajuns draga noastra soparlica sa afle un mare secret, iar de atunci in fiecare dimineata, toata lumea se trezeste fericita si bucuroasa sa o vada pe Lica Mica Soparlica cum canta si danseaza.